Despre UBSU

! Proiectul se adresează elevilor de clasa a XI-a!

 

  • Ce trebuie să știi despre noi?

Proiectul UB Summer University a crescut din inima Asociației Studenților din Universitatea București (ASUB), care dorește nu doar să promoveze labirintul ce caracterizează viața de student, ci și oportunitățile pe care o universitate prestigioasă, atât la nivel național cât și internațional, le poate oferi unui viitor participant al ciclului de învățământ superior.

 

  • Care sunt facultățile la care te poți înscrie?

Pentru a fi siguri de faptul că veți avea parte de cea mai bună pregătire asupra domeniului în care veți activa ca viitori supereroi, vă prezentăm gama largă de facultăți unde vă puteți înscrie, în cadrul proiectului UB Summer University:

  1. Facultatea de Administraţie si Afaceri
  2. Facultatea de Biologie
  3. Facultatea de Chimie
  4. Facultatea de Filosofie
  5. Facultatea de Fizică
  6. Facultatea de Geografie
  7. Facultatea de Geologie şi Geofizică
  8. Facultatea de Istorie
  9. Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării
  10. Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine
  11. Facultatea de Litere
  12. Facultatea de Matematică şi Informatică
  13. Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
  14. Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
  15. Facultatea de Ştiinţe Politice
  16. Facultatea de Teologie Ortodoxă

 

  • Care sunt documentele de care am nevoie?

Înainte de a fi un viitor supererou, vrem să te cunoaștem mai bine! Datorită acestui fapt, avem nevoie de următoarele documente din partea ta:

  • REGULAMENTUL UBSU – ANEXA 1 (ultima pagină a regulamentului)(semnată + scanată)

  • ACORD PARENTAL – inclusiv pentru persoanele care au peste 18 ani (semnat + scanat)

  • SCRISOARE DE RECOMANDARE din partea unui cadru didactic (semnat + scanat)

  • SCRISOARE DE INTENȚIE (document word)(scrisă la calculator)

  • ADEVERINȚĂ MEDICALĂ (scanat)

  • ADEVERINȚĂ DE ELEV (scanat)

 

  • Ce ne propunem?

UB Summer University (UBSU) este cu și despre tine – planul nostru este să creăm adevărați supereroi, pregătiți să înfrunte viața de student cu brio, dezvoltându-i atât din punct de vedere intrapersonal cât și interpersonal! Să îți cunoști superputerile este un proces puțin mai complicat, însă UBSU a adunat o serie de supereroi veterani, de la o gamă variată de facultăți, care să clarifice tot ce înseamnă a fi student pentru cei ce vor prelua ștafeta!

 

  • Taxa de participare

Taxa de participare pentru UB Summer University este în valoare de 250 de lei ce va include cazarea la căminele studențești, două mese pe zi, intrare asigurată la o gamă variată de locuri și evenimente culturale și sociale, un welcome pack pentru a vă certifica statutul de supereroi și multe, multe alte surprize!

 

  • Cum ajungem în București?

Ca supereroi veterani, știm cât de obositor este să zbori, așa că am hotărât să vă întâmpinăm cu picioarele pe pământ și cu inima în al nouălea cer în Gara de Nord și Gara Basarab, arătându-vă nu numai calea către viitoarea voastră casă (în cazul de față, complexul de cămine Grozăvești – Splaiul Independeței, nr. 204) ci și locul unde va ajunge viitorul vostru element chintesențial, fără de care nu am fi supereroi, ci doar eroi – pachetul de acasă!

 

  • În caz că am o întrebare la cine pot apela?

Supererou la supererou trage! Cu toții știm că nevoia de ajutor este importantă, de aceea vă punem la dispoziție câteva contacte pe care le puteți folosi ori și când, fie zi sau noapte (pentru că supereroii nu dorm – sunt veșnic pregătiți să salveze lumea!).